„Viața mea nu a fost decât un mare eșec”, a spus odată Claude Monet.
În 1908, după trei ani de lucru la o nouă serie de picturi, Monet a simțit că multe din lucrarile sale nu erau la nivelul standardului său chiar înainte de deschiderea unei noi expoziții la Paris.
Cu un cuțit și o pensulă, artistul francez a distrus 15 dintre viitoarele capodopere.
Expoziția, desigur, a trebuit să fie amânată.
Perfecțiunea poate însemna asumarea unor standarde ridicate, pentru a fi mai buni în domeniul nostru.
Perfecționismul poate deveni un mod de a trăi. Însă, cu cât ridici mai mult aceste standarde, cu atât starea ta de rău se amplifică, se transformă în ceva nesănătos, problematic.
„Cănd cauți perfecțiunea, nu vei fi niciodată mulțumit.” — Lev Tolstoi
Nu doar în episodul din 1908 Monet și-a distrus lucrările. Artistul francez distrusese multe tablouri înainte; nu erau suficient de “perfecte”.
Psihologia perfecționismului este complexă — si este important să ne uităm la întregul spectru de efecte: de la cele pozitive, benefice, pănă la cele negative, distructive.
Strădania de a produce acel ceva impecabil implică niveluri ridicate de motivație și concentrare.
Deci, sunt standardele înalte secretul succesului?
Nu neapărat.
Subdimensiunile perfecționismului
Căutarea excelenței — a avea un standard înalt — îți poate îmbunătăți performanța.
Evitarea eșecului, pe de altă parte, implică teama de a greși. Ironia este că, fără să facem greșeli, nu ne putem perfecționa munca.
Fie că este în căutarea excelenței sau în evitarea eșecului, persoana simte efectele nocive ale perfecționismului. Vocea internă continuă să îi spună: „Nu ești suficient de bun”.
În timpul vieții sale, Franz Kafka a publicat o serie de lucrări scurte. Câștigând doar o atenție modestă și bântuit de îndoiala de sine, Kafka a ars o mare parte din lucrări.
Astăzi, autorul ceh este considerat una dintre figurile majore ale literaturii secolului al XX-lea.
Totul îi dezamăgește pe perfecționiști; simt nevoia să devină cei mai aspri contestatari ai lor.
Potrivit Asociației Mondiale a Sănătății, perfecționismul a devenit o epidemie – și asta nu este o veste bună.
Perfecționismul te face să simți că nu ești “suficient de bun” .
Iluzia ștachetei ridicate
„Care este slăbiciunea ta?” este o întrebare frecventă în interviuri.
Unul dintre cele mai clasice răspunsuri la această întrebare este „Sunt un perfecționist”. Oamenii vor să arate că sunt atât de buni încât „slăbiciunea” lor este căutarea excelenței.
Din punct de vedere cultural, percepem perfecționismul ca fiind un lucru pozitiv.
Totuși, perfecționiștii au rezultate mai bune la locul de muncă sau sunt mai buni, decât alții, în relațiile lor?
Răspuns: nu neapărat.
Perfecționismul este un obiectiv imposibil de atins. De către oricine.
Cu cât faci mai bine ceea ce faci, cu atât crezi că ar trebui să faci și mai bine. Perfecționismul nu te lasă niciodată să îți iei o pauză.
Obiective mai sănătoase decât perfecțiunea
Înțelegerea diferenței dintre efortul sănătos și perfecționism este esențială pentru a trăi o viață relaxată. Cercetările arată că perfecționismul împiedică succesul. De fapt, este adesea calea către depresie, anxietate, dependență și paralizia deciziei.
Adoptarea unor standarde excesiv de înalte te poate pregăti pentru eșec. Fie sunt imposibil de atins, fie le atingi în detrimentul fericirii tale.
Meticulozitatea este bună și uneori necesară, dar perfecționismul te poate paraliza.
Nu mai încerca să te perfecționezi
Există o diferență între a lupta pentru excelență și a încerca să fii perfect.
Îți place să ai ultimul cuvânt, să faci tu modificarea finală sau să corectezi ceea ce fac sau spun oamenii? Ești în căutarea permanentă a greșelii?
Perfecționismul poate deveni toxic. Folosirea perfecțiunii ca o modalitate de a ne măsura valoarea de sine este dăunătoare. Adesea duce la frustrare, îndoială de sine și epuizare.
După cum explică Paul L. Hewitt, de la Universitatea British Columbia, „Nu este un mod de a gândi, ci un mod de a fi prezent în lume”.
Cercetările lui Hewitt au scos la iveală faptul că perfecționiștii vor să facă mai mult decât lucruri perfecte: vor să-și perfecționeze identitatea.
Se străduiesc să fie impecabili — își doresc un rezultat sau o performanță perfectă. Sunt de-a dreptul obsedați să fie (percepuți ca) perfecți.
Suficient de bun ar putea fi… perfect
Îmbrățișează-ți vulnerabilitatea. Acceptă că nu vei fi niciodată perfect. Fii blănd cu tine însuți.
Începe prin a sparge dihotomia nivel înalt/nivel scăzut. În schimb, setează un nivel realizabil; provoacă-te fără să trăiești în disconfort.
Setează un nivel de excelență realizabil; provoacă-te fără să te „chinui”.
În loc de a alerga după perfecțiune, alege să îți schimbi mentalitatea: suficient de bun, ar putea fi în regulă.
Învață să te oprești. Nu trebuie să scrii o propoziție de 72 de ori. La un moment dat, modificările nu vor avea nici un efect, ba din contră.
Fii confortabil cu imperfecțiunea. Oricare ar fi obsesia ta, încearcă să îi rupi continuitatea. O mică greșeală nu va transforma tot ceea ce faci în ceva lipsit de valoare.
Nu te mai compara cu ceilalți. Fii propriul tău etalon. Comparația cu ceilalți este înșelătoare; vedem ce este bine la ei și ce este în neregulă la noi.
Fii curios. Când lucrurile merg prost, nu sări la gâtul tău. Curiozitatea este mama învățării și a excelenței. Ce poți învăța din acest lucru care nu merge așa cum îți dorești?
Fii flexibil. Învață să recunoști ceea ce este realist, realizabil și ce nu. Nu mai vedea lumea în termeni alb-negru.
Încercarea de a fi perfect este obositoare.
Bucură-te și sărbătorește atât realizările, cât și greșelile tale.
Concentrează-te pe progres, nu pe perfecțiune.
Transformă „suficient de bun” în noul tău perfect.